Cetăți și situri istorice

Cetatea Aegyssus

Cetatea Aegyssus este situată pe Dealul Monumentului, în partea de Nord-Est a oraşului Tulcea. Descoperirile arheologice, dar şi originea celtică a numelui, derivate de la legendarul întemeietor Caspios Aegissos, pledează pentru construirea cetăţii la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. La începutul sec. II d.Hr., cetatea era inclusă în limesul dunărean.

În sec. IV-V cetatea îşi păstrează statutul de fortăreaţă militară, iar în perioada lui Justinian este refăcută, în condiţiile efortului monumental de refortificare a limesului dunărean. Cetatea de pe Colnicul Hora are formă poligonală cu laturi mai lungi în partea de sud-est şi a fost construită sub formă de potcoavă, deţinând 7 turnuri, care controlau traficul fluvial. Prima atestare a aşezării şi cetăţii în forma Tulcsa apare într-un registru vamal otoman din 1515-1571. După luptele din 12-13 d.Hr., cetatea Aegyssus a fost cucerită de romani. Aceştia au reconstruit-o după tehnica şi arhitectura lor, au reorganizat-o din punct de vedere urban, păstrând statutul de fortăreaţă militară, ca dovadă fiind zidurile de incintă şi turnurile de apărare ale acropolei oraşului.
Cetatea Argamum/Orgame este situată la 7 km est de satul Jurilovca până pe malul lacului Razim, în punctul numit „Dolojman”. Cetatea, prima localitate de pe teritoriul de astăzi al României menţionată într-un izvor antic (Hekataios, Periegesis), a fost întemeiat la mijlocul secolului VII î.Hr. de către grecii din Asia Mică cu cel puţin o generaţie înaintea cetăţii Histria, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului şi din prima epocă a fierului. Locuirea grecească este urmată de cea romană (sec. I-VI), devenind ca denumire Argamum. Cercetarea arheologică a pus în valoare porţiuni din ziduri de incintă, mai multe basilici şi alte clădiri din oraş (4 bazilici paleocreştine, cel mai vechi mormânt grecesc (jumătatea sec. VII î.Hr.) din bazinul pontic), dar mare parte din cetate se află încă sub pământ, situl arheologic având o suprafaţă totală de aproape o sută de hectare. Din acest sit arheologic au fost scoase la iveală vestigii unicat, monede folosite la schimb, vârfuri de săgeată confecţionate din bronz, delfinaşi olbieni, lingouri de bronz sub forma mamiferelor marine.

Cetatea Arrubium

Cetatea Arrubium este situată pe un promontoriu înalt pe malul Dunării, la marginea sud-vestică a oraşului Măcin, pe locul unei aşezări preromane, aşa cum atestă şi numele cetăţii, de origine celtică. Izvoarele antice coroborate cu informaţiile epigrafice şi descoperirile arheologice atestă faptul că la Arrubium au staţionat, încă din vremea lui Vespasianus şi până la Caracalla, o serie de detaşamente militare, iar ulterior, in timpul lui Constantinus I, unităţi de cavalerie. Un stâlp miliar din vremea lui Diocletianus dovedeşte refacerea drumului ce lega cetatea de alte centre din provincie. Cetatea îşi încetează funcţia urbană în sec. VII, în contextul atacurilor avaro-slave; locuirea în zonă este reluată în sec. X – XI, când pe promontoriu s-a constituit o aşezare medievală timpurie. După cucerirea Dobrogei şi integrarea administrativă în Imperiul otoman Măcinul a făcut parte din sangeacul Silistra, ulterior din sangeacul de Tulcea, constituind una din kazalele acestuia. În sec. XVII-XIX pe locul fortificaţiei romane a funcţionat un fort turcesc, cu val şi palisadă.

Cetatea Beroe

Cetatea Beroe se află pe malul Dunării, la 3 km de comuna Ostrov, pe o stâncă înaltă de aproximativ 30 m. Cetatea este menţionată în itinerarii antice „Tabula Peutingeriana” şi „Itinerarium Antonini”.
În timpul lui Constantin cel Mare, cetatea a fost reparată, ca apoi în timpul lui Justinus II să fie distrusă parţial de atacurile avaro-slave, totuşi fiind locuită până la începuturile secolului VII. În sec. XI -XII fortificaţia s-a suprapus cu o aşezare medievală timpurie. Cercetările arheologice desfăşurate în diferite etape au dus la descoperirea unor materiale şi vestigii şi din alte epoci istorice: bronz, neolitic, prima şi a doua epocă a fierului. Între anii 1970 şi 1973 s-au desfăşurat săpături arheologice de către Dumitru Vâlceanu şi Alexandru Barnea, ce au dus la descoperirea a trei niveluri de locuire: primul durează până la sfârşitul secolului al Vl-lea, urmat de două niveluri de bordeie, din secolele X-XI. Cercetările au fost reluate în anul 1998 şi au dus la descoperirea unui important material arheologic reprezentat de ceramica comuna (vase-borcan, castroane, opaiţe, căldări de lut), amfore, fragmente de vase smălţuite, unelte, obiecte de podoabă şi monede.

Cetatea Dinogeţia

Cetatea Dinogeţia este situată la 4 km în amonte de satul Garvăn, pe o fostă mică insulă (popină) numită de localnici „Bisericuţa” .Numele cetății a fost menţionat pentru prima dată de Ptolomeu în cunoscuta sa lucrare Geographia (sec. II d.Hr). Iniţial aşezarea geto-dacică şi apoi romană a fost ridicată în timpul împăratului Diocletian (285-305 d.Hr.). Distrusă în 559 d.Hr. de un trib huno-bulgar a fost reconsolidată şi amplificată în sec. X-XII. Cetatea a fost descoperită cu prilejul cercetărilor arheologice începute în 1939 şi reluate dupa cel de-al doilea război mondial. Acestea au dus la dezvelirea unei mari părţi din cetate şi la schiţarea grosso modo a evoluţiei acesteia. Astfel, o fortificaţie romană – probabil un castellum unde erau cantonate formaţiuni militare din Legio V Macedonica, cohors I Mattiacorum, Legio I Italica, Cohors I Cillicum şi Classis Flavia Moesica – a fost ridicată pe malul stâng al Dunării, în zona unei aşezări daco-getice de la care a preluat chiar numele, Dinogetia, toponim amintit de geograful Ptolemaios, atunci când face o descriere a Daciei. În perioada Dominatului, cetatea a fost refăcută pe malul drept al Dunării, în amonte de satul Garvăn, vestigiile acesteia putând fi văzute şi astăzi: are o suprafaţă de 1,2 ha, cu 14 turnuri de apărare dispuse la distanţe relativ egale de-a lungul incintei trapezoidale care urmează forma promontoriului stâncos, cu o poartă principală pe latura de S şi alte două, mai mici, pe laturile de V şi N. O serie de edificii, locuinţe şi prăvălii, cu mai multe faze de construcţie din sec. IV – VI, se înşiruie de-a lungul străzii principale: principia, praetoriul, numit şi domus, basilica paleocreştină cu trei nave, o serie de locuinţe, prăvălii, magazii de provizii şi mărfuri; în exterior, la cca 100 m sud de poarta principală, se află băile romane (thermae). Cetatea este distrusă la mijlocul sec. VI de kutriguri (anul 559) şi abandonată la sfârşitul sec. VI (în timpul lui Mauricius Tiberius); ulterior, în vremea lui Ioannes Tzimiskes, după anul 971, pentru două secole, cetatea îşi reia funcţia defensivă: este reparată incinta, se ridică unele construcţii şi locuinţe, între care cea mai importantă este bisericuţa din mijlocul cetăţii, cea mai veche de pe teritoriul ţării, ce a funcţionat în sec. XI – XII.

Cetatea Enisala

Cetatea Enisala a fost ridicată de puterea imperială bizantină şi de cea comercială genoveză la sfarşitul secolului al XIII-lea şi la începutul secolului al XIV-lea, secol în care a avut rol militar, politic şi administrativ şi mai puţin economic. Cetatea Enisala apare menţionată pentru prima oară în secolul XV în cronica lui Sukrullah, când acesta aminteşte cetăţile cucerite în Dobrogea, în campania din 1388-1389, de către Baiazid I Ildaram. Cetatea se află pe un un deal care la data aceea era scaldat în partea sa NE de apele lacului Razim, iar în partea lui vestică se aflau pereţi verticali de stâncă cu o înălţime de aproximativ 70 m. Planul cetăţii Enisala este de fapt o variantă adaptată la condiţiile terenului a planului patrulater cu turnuri la colţuri. Demn de remarcat este forma hexagonală în plan pe care trei dintre turnuri o au, caz unic pentru Dobrogea şi în aceeaşi măsură pentru Ţara Românească.

Zidurile şi bastionale se păstrează în unele puncte pe o înălţime de 5-10 m. Între 1397 şi 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti.

Datorită înaintării stăpânirii turceşti la nord de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484), şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată.

Cetatea Halmyris

Cetatea Halmyris este situată la 2,5 km est de satul Murighiol, în punctul cunoscut sub numele de „Bătăraia”, „Geneviz -Kaleh” „Cetatea” sau „Cetăţuia”, pe şoseaua ce duce de la Tulcea la Dunavăţul de Jos. Cercetările arheologice desfăşurate începând cu anul 1981 au scos la iveală o cetate romană întemeiată într-o zonă cu urme de locuire din sec. VI – V şi IV/III – Il/I î.Chr., care a cunoscut mai multe etape în evoluţia sa: fortificaţie romană de pământ (ultimul sfert al sec. I); castrul de piatră – sediu al legiunilor I: Italica şi XI Claudia Pia Fidelis şi staţie a flotei Classis Flavia Moesica – începutul sec. II – al treilea sfert al sec. III d.Chr.; cetate romană târzie – al treilea sfert al sec. III – primul sfert al sec. VII d.Chr. Cetatea romano-bizantină are o formă trapezoidală, cu o suprafaţă de cca 2 ha, cu 15 turnuri, trei porţi şi trei valuri de apărare. Principalele monumente dezvelite şi, în parte, restuarate sunt: Poarta de Nord, Poarta de Nord-Vest, Poarta de vest, Thermae-le, Edificiul nr. 1, Basilica paleocreştină cu cripta martirică (Epictet şi Astion).

Cetatea Ibida

Cetatea Ibida este situată pe valea pârâului Slava, la marginea de Vest a satului Slava Rusă.

Cetatea are o suprafaţă de 24 de ha, o centură de fortificaţii desfăşurată pe o lungime de 2000 de m, 33 de turnuri şi 3 porţi. Cetatea de pe Valea Slavei este dublată de o fortificaţie de aproximativ 3 ha situate pe dealul Harada (în traducere din limba turcă „Cetatea Fetei”), a cărei latură de Nord e comună cu cea a cetăţii. La altitudinea de 158 de m, pe o altă culme, situată în prelungirea dealului Harada, se află un port din perioada romano-bizantină. Au fost identificate vestigii şi urme arheologice din paleoliticul mijlociu, neolitic, Hallsttat, Latene, din epocile romană, romano-bizantină şi medieval timpurie. Aşezată într-o zonă de un pitoresc aparte – propusă de specialişti ca rezervaţie de peisaj, în vecinătatea unei comunităţi tradiţionale (ruşi-lipoveni) – cetatea Ibida reprezintă unul din cele mai importante puncte ale turismului cultural nord-dobrogean.

Cetatea Noviodunum

Cetatea Noviodunum este situată pe malul drept al Dunării, la aproximativ 2 km est de oraşul Isaccea, pe un promontoriu înalt de peste 20 m, în punctul „Pontonul vechi” sau „Eski-Kale” (în lb. turcă „Cetatea Veche”), în dreptul unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării. Ridicată încă din primii ani ai epoci Principatului pe o veche aşezare getică, cu nume de origine celtică, cetatea a avut, în timp, un rol militar şi comercial aparte: bază a flotei romane de la Dunărea de Jos, Classis Flavia Moesica, sediu al unor detaşamente ale Legio V Macedonica şi Legio I Italica, dar şi punct final, de intersecţie, al drumului militar şi comercial ce tăia centrul Dobrogei, venind de la Marcianopolis cu limes-ul dunărean. Cetatea romană timpurie, ridicată, împreună cu aşezarea civilă corespunzătoare, la rangul de municipium în vremea Severilor, din care se păstrează o serie de edificii importante situate pe malul Dunării: thermae, locuinţe, fragmente din zidul de incintă era un centru urban cosmopolit, cu o populaţie formată din militari, veterani şi civili romani sau greco-orientali aşa cum ne arată necropola tumulară, cercetată parţial. Distrusă de atacurile goţilor şi heruluilor în jurul anului 267, cetatea a fost refăcută în vremea împăraţilor Aurelian şi Probus la dimensiuni ceva mai reduse decât cetatea timpurie; în toată această perioadă Noviodunum a îndeplinit funcţia de sediu al flotei dunărene Classis Ripae Scythica şi al Legio I Iovia Scythica. Din perioadele romană târzie şi romano-bizantină au fost dezvelite incinta de nord cu şapte turnuri de apărare semicirculare, poarta de acces spre instalaţia portuară, thermae, o basilica, un mare turn, cu o suprafaţă de 225 mp – situat pe latura de sud a cetăţii, un mormânt monumental, în formă de cruce, aparţinând unei familii din sec. IV d.Chr. La Noviodunum s-a încheiat, în 369, pe un pod de vase, la mijlocul Dunării, de către Valens şi Athanaric, tratatul de pace dintre Imperiul roman şi goţi. Pentru mai bine de două secole (începutul sec. VII – al treilea sfert al sec. X) viaţa urbană a decăzut şi la Noviodunum. La sfârşitul sec. X şi începutul sec. XI cetatea şi-a reluat funcţia defensivă, incinta fortificaţiei fiind refăcută de bizantini pe vechile fundamente romano-bizantine. Ocupată de tătari, stăpânită o vreme de Mircea cel Bătrân, cetatea este demantelată după cucerirea ei de către turci, după 1484. În sec. XVI turcii au construit pe cetate o tabără trapezoidală înconjurată cu val de pământ (tabie) ce adăpostea o garnizoană. În paralel, centrul de greutate al aşezării s-a mutat, încă în sec. XIII, spre sud, unde fusese întemeiată – probabil de către tătari -, o aşezare numită Isakdji, de la care va deriva numele oraşului de astăzi.

Cetatea Proslavita

Cetatea Proslavita este situată în comuna Nufăru, la 12 km aval de Tulcea, pe malul drept al braţului Sfântu Gheorghe. Cetatea a fost ridicată a fundamentis de către Imperiul bizantin într-o zonă cu urme materiale din epocile hallstattiană, latene şi romano-bizantină. În epoca romano-bizantină pe malul Dunării, la capătul nordic al promontoriului, au funcţionat două turnuri de supraveghere a liniei Dunării. Cercetările arheologice – sistematice sau de salvare – mult îngreunate de faptul că satul actual Nufăru suprapune în totalitate cetatea medievală au dus la dezvelirea unei părţi din zidul de incintă, a două turnuri masive, rectangulare, vizitabile – unul suprapus de localul Prislav, celălalt – din punctul „Dispensar” -restaurat şi conservat prin construirea unui clădiri de protecţie, a numeroase locuinţe, cuptoare, a mai multor necropole de inhumaţie creştine; pe malul Dunării, în apropierea punctului de traversare a Dunării cu bacul spre Deltă, a ieşit la iveală instalaţia portuară a cetăţii. Cetatea a funcţionat până în sec. XIV.

Săpăturile arheologice au evidenţiat urme de locuire din perioada bizantină (sec. X-XIII d.Hr.). Cetatea Prislava, ridicată pe un promontoriu din apropierea braţului, a avut un rol important în desfăşurarea comerţului pe Dunăre, ea fiind distrusă în urma deselor năvăliri ale cerchezilor şi turcilor, probabil prin incendiere, deoarece arheologii au descoperit un strat gros de cenuşă, în perimetrul localităţii.

Prislava este pomenită înainte de anul 970 în Cronica din Kiev (Cronica lui Nestor), care ne spune despre incursiunea realizată de cneazul Sviatoslav Igorevici în regatul bulgar, în urma căreia a luat ,,80 de oraşe de la Dunăre şi s-a aşezat să cnezească în Preiaslaveţ, luând dări de la greci’’. Cneazul îşi motiva alegerea noii reşedinţe într-o scrisoare adresată mamei sale şi boierilor: ,,Nu-mi place să stau la Kiev, vreau să trăiesc în Preiaslaveţul de pe Dunăre. Acolo se adună toate bunurile: din Grecia ţesături, vin şi tot felul de fructe, din Cehia argint şi cai, din Rusia blănuri, ceară, miere’’. Pe o hartă franceză din anul 1800, satul apare menţionat sub forma Grislaw, o preluare greşită de la Prislav. În 1849, satul este pomenit de polonezul Korsak ca având 30 de case, locuite de turci şi români. La doar un an, el apare şi pe lunga listă întocmită de I. Ionescu de la Brad, ca localitate distrusă de război. După cum se poate vedea, informaţiile sunt destul de contradictorii, dar acest lucru nu trebuie să surprindă, deoarece evenimentele se succedau cu mare repeziciune, iar oamenii se întorceau pe vechile vetre, imediat ce se termina ameninţarea.

Cetatea Salsovia

Vestigiile fortificaţiei romane Salsovia din regiunea Mahmudia sunt amplasate într-o zonă cu locuire din epocile bronzului şi elenistică. Cetatea a funcţionat drept castru militar încă din prima jumătate a sec. III şi ulterior, ca anexă la Legiunile militare romane. La sud de cetate, pe un platou întins, în epoca romană se afla o aşezare civilă aparată din trei părţi de văi naturale, cu maluri abrupte. Castrul a fost, foarte probabil, distrus în vremea lui Valens. Locuirea este reluată în epoca feudală, în apropierea cetăţii dezvoltându-se o aşezare rurală, mărturie fiind monedele bătute în sec. XI. Zidurile cetatii antice, groase de 2 m, au fost afectate atât de factorii naturali de eroziune, cât şi de efectele celui de-al doilea război mondial.

Cetatea Troesmis

Cetatea Troesmis este una din cetăţile principale ale geţilor, şi se află în nord-vestul Dobrogei, situată pe malul braţului Măcin al Dunării, în dreptul localităţii Turcoaia, la o distanţă de 3 km de aceasta. Troesmis a fost de-a lungul întregii perioade antice un important punct strategic, cea mai veche menţiune a sa fiind în Ponticele lui Ovidius. Apoi este menţionată de către Ptolemeu, ca fiind un lagăr al legiunii a V-a Macedonica. În preajma anului 100 d. Hr. ajunge un centru militar roman, dezvoltându-se o aşezare civilă între Cetatea de Est şi cea de Vest, unde se stabilesc meşteşugari, negustori, etc. Primele săpături au fost făcute în 1860,1865-1868, când împăratul Napoleon al III-lea a trimis în Dobrogea, cu acest scop, o misiune arheologică franceză condusă de Gustave Boissiere, Ambroise Baudry şi Ernest Desjardin. Au fost scoase la iveală, în urma cercetărilor, trei valuri de apărare, un canal, două apeducte, turnuri în formă de potcoavă la colţuri, două bazilici creştine şi zidurile mai multor edificii. În partea de vest se află ruinele unui promontoriu de tip dunărean (Cetatea de Vest). Ulterior nu s-au mai desfăşurat cercetări arheologice sistematice de amploare.

Situl Cetăţuia

Pe valea Luncaviţei, în punctul Cetăţuia, la aproximativ 4 km sud de sat, se află aşezarea eneolitică de tip tell, cu o stratigrafie complexă, de aproximativ 4 m grosime, aparţinând culturii Gumelniţa (mileniul V î.Chr.). În zonă au fost identificate urme materiale aparţinând primei epoci a fierului (Hallstatt). În zona „Cetăţuia” a fost cercetată şi o necropolă medievală creştină (cca. 1730-1789). Fortificaţia „Milanu”. Vestigii de epocă romană au fost identificate atât în Luncaviţa cât şi pe dealul Milanu la aproximativ 1 km NV de localitate, unde se află o fortificaţie de tip castellum. Aceasta ocupă o suprafaţă de aproximativ 2 ha, are o formă rectangulară, cu două porţi şi 15 turnuri, sistemul defensiv fiind completat prin două valuri situate la S, E şi V de cetate; fortificaţia a fost ridicată, foarte probabil în timpul tetrarhiei (IV d.Chr.) şi a funcţionat până la sfârşitul sec. VI d.Chr.; este dublată de o întinsă aşezare civilă.

* Sursa: ICEM Tulcea & Ghidul turistic al Județului Tulcea, ed. 2011

Obiective turistice
turism dobrogea
turism dobrogea
turism dobrogea
Pensiunea Pestisorul
Pensiunea împletește perfect modernul cu accente pitorești și se remarcă prin stil și eleganță.

Escape Travel oferă în această perioadă o excursie de o 7 ore în paradis. Itinerar: Tulcea – Braț Tulcea –

Delta Dunării rămâne paradisul pescarilor, indiferent de nivelul lor de experiență. Societatea Euro Fish din Tulcea oferă pasionaților de pescuit

Ce poate fi mai liniștitor, în vacanța de Paște 2020, decât o plimbare cu barca pe canale. Primavara în Delta

La masă cu oamenii Deltei – Cercetarea gastronomiei tradiţionale din Delta Dunării este un proiect cultural al Asociației “Ivan Patzaichin